Legionarul comunist. Roman de George Colpit

LEGIONARUL COMUNIST

...este o carte plină de viaţă şi de învăţăminte, scrisă alert, într-un stil convingător şi captivant, care îţi va oferi câteva ore de delectare intelectuală şi artistică. Citeşte-o şi te vei simţi mai înţelept, vei aborda cu o mai mare gravitate şi cu o înţelegere superioară problemele şi bucuriile vieţii.

Pentru ca tu să ai o idee despre cât de interesant este acest roman, îţi oferim aici câteva fragmente.

Pentru a citi cartea în întregime, urmează instrucţiunile din josul paginii.

**********

Textul de pe coperta IV a ediţiei tipărite:

Iată-l tânăr subordonat comandamentelor lui Horia Sima într-o discuţie cam neortodoxă, cam politică, aproape caragialescă, purtată cu preotul grav, nervos, afumat, poate şperţar, şi stareţ peste biserica schitului Peştera. Este o vreme când sfinţiile lor ierarhice aprobă canoanele lui Antonescu împotriva Gărzii de Fier, respectându-le, însă, cum dă Dumnezeu. Pandele conduce tabăra de muncă a tineretului legionar din apropiere, de la Padina. Stareţul află de prezenţa legionarilor cu steagul pentru ceremonial religios, pândeşte adevărul câteva zile, apoi hotărăşte interzicerea steagului şi afurisirea preotului vinovat de sfinţirea lui. Până când vine sfânta duminică şi apar, ca de fiecare dată, tinerii verzi în marş cadenţat cu steagul sus şi cântecul răsunător „Sfântă tinereţe legionară…”, provocând un dialog de pomină în sens ilar.

**********

Pentru a citi cartea în întregime, urmează instrucţiunile din josul paginii.

„PLANETA CĂCĂCIOŞILOR”

Ticuţă creşte bine îngrijit şi educat în casa măicuţei Maria care-i păstrează numele de golan mic după dorinţa tatălui, în semn de respect. E destul că numele familei Stanca se continuă prin el. Cele două văduve şi-au înfrăţit interesele şi gospodăriile. Ioana poate să lucreze cu jumătate de normă la Cauciucărie, Marioara ii suplineşte lipsa şi pune la cheltuieli comune modesta pensie viageră de pe urma bărbatului. Copiii s-au maturizat mai înaintea celor de-o seamă cu ei, sunt preocupaţi să fie utili, cer şi primesc responsabilităţi pe măsura puterii fiecăruia.

Gogu, la numai câteva luni după dispariţia tatălui, găseşte un anticar omenos care-l învaţă să lege cărţi deteriorate, oferindu-i şi comenzi să poată contribui prin ceva câştig propriu la nevoile familiei lărgite cu moaşa. Stăpânind aceste cunoştinţe va fi angajat, când are vârsta necesară, în tipografia ziarului Universul condus, încă vreo şase luni până la naţionalizare, de intelectualul pus pe lista neagră a Securităţii, Virgil Ierunca, prieten cu domnul anticar. De aici procură multe cărţi recomandate pentru instruirea şi cultura generală a fraţilor mai mici, multe dicţionare, măcar ei să aibe un viitor profesional, dacă destinul său l-a oprit din drum în această meserie să-i ajute.

Ticuţă este un şcolar neistovit la carte dar şi în sport. Ţinta urmărită e să intre la Facultatea de Litere şi Filozofie, unde, zice naiv, cu ştiinţa boxului va face o corecţie de dreapta, dacă politicul va ţine garda pe stânga. Opţiunea pentru jocul pumnilor vine în special din repetatele povestiri înfiorătoare cu taţii săi care au căzut pradă întunericului veşnic fiindcă nu stăpâneau nicio tehnică de apărare. Tragicul eveniment este asociat în amintirea mamei Maria, din ce i-a scăpat Matei pe gură, cu fostul său coleg de serviciu care îi propusese alegere în misiune de primar comunist pentru nu ştiu ce merite. Se întâmplase cu numai o săptămână înaintea dispariţiei. Ăla să-i fi pus gând rău?!… Se cam potriveşte, crede juniorul, cu legenda citită cândva, unde sirena încântătoare a mării te atrage la moarte. Din această intersecţie a întâmplării auzite cu suferinţa complicată a pornit ura sa interioară faţă de comunism.

Se laudă cu două trofee de „cocoşel” naţional pentru juniori pugilişti. Cele nouă diplome ca elev de premiul întâi stau mărturie să plângi solidar cu el că în primul trimestru din clasa a XI-a, ultimul an de liceu, incomparabila mamă de suflet, Maria, va ceda morţii. Pricină care l-a blocat iremediabil în faţa studiului pentru examenul de maturitate şi admitere la facultatea unde aflase dezamăgitor de târziu că a fost introdus marxism-leninismul. Care va să zică, şi el a încetat subit din viaţa şcolii, cu toate încercările de reanimare din partea mamei de naştere şi a lui Gogu. În schimb, acceptă surprinzător să înveţe meseria legării cărţilor la domiciliu. Întocmai ca fratele cel mare, în perioada critică a existenţei familiale, care-l deplânge, însă îl pregăteşte asigurându-i şi de lucru, chit că altele sunt normele în vigoare.

Iubeşte cărţile vechi ca pe nişte femei educate, dar trăite cam rău cu timpul. De aceea e fericit să contribuie la reîntinerirea şi înfrumuseţarea lor ca un iscusit cosmetician. Adesea ia câte una cuceritoare în patul de noapte. Ultima oară a dat peste un manuscris nou, dactilografiat, cu dimensiuni de roman, intitulat „Planeta căcăcioşilor”, în care autorul anonim revoltat chiar şi pe colaboraţionistul Dumnezeu, imaginează un cercetător extrapământean înscris cu laborator-satelit pe cea mai joasă altitudine a orbitei circumterestre. Într-un caiet, îşi notează câteva frânturi mai deosebite pentru curiozitatea lui:

„De la înălţimea stabilită, spaţialul vede şi transmite non-stop la destinaţia incifrată cum nişte fiinţe trecătoare numite oameni consumă la vedere, adesea cu trâmbiţe şi fast mare, tot ce găseşte mai bun în natură pentru a produce în taină o mizerie împuţită şi toxică, emanând gaze ce se combină ucigător cu atmosfera ocrotitoare. Trebuie să vadă cum animalul gânditor manifestă şi alte înclinaţii aparte, dincolo de concentrarea permanentă şi cu prioritate asupra mâncării. Observă că viaţa îi este întreţinută de un mecanism buco-anal, prezent la mai toate vieţuitoarele pământului. În conductul terminal de pe traseul prelucrării hranei are un orificiu cu supapă util pentru eşapare de gaze, defecaţie şi lubrifiere a mersului biped prin vaselina de reziduu fecal…

Nu ştiu ce-i cu judecata individului, zice, dar la nivelurile de intrare-ieşire a produsului existenţial e prost conceput, prea dispropoţionate calitativ pentru câştigul câtorva miligrame de substanţă utilă în asimilare. Fenomenul e autodistrugător. Numărul pământenilor de azi, aproape patru miliarde, produc munţi de fecale, alintate ca „treabă mare”, circa 750 de milioane de tone anual. Tone de gazare şi ambalare termică a mediului protector. Curând vom constata că în acest caz nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă, după cum sună legea conservării materiei, ci totul se transformă… în moarte planetară apropiată vertiginos prin mizeria fiziologică proprie locuitorilor.

Sunt destui muritori sensibili, delicaţi şi supăraţi pe condiţia lor de mâncători animalici pentru a gândi omeneşte. Aceştia pot accepta oricând pilula noastră de un gram, concentrată cu substanţe suficiente să trăiască o lună în gusturi abstracte; aici, pe pământ. Tuturor le-am făcut invitaţie la modul de trai existent pe planeta noastră pentru adaptare. Din păcate, se răzgândesc repede, foarte puţini sunt de acord. Mai toţi se întreabă speriaţi ce-o să facă ei fără burtă. Le-am propus ceva suflet în plus alături de o cutie neagră, aproximativ ca cea din aparatele de zbor, pentru depistarea şi depanarea defecţiunilor vieţii personale în caz de avarie temporară. Fiindcă noua structură organică îi ajută să planeze glaciali deasupra poftelor terestre, le zic. Constat uluit că mai bine preferă să moară de foame decât o supravieţuire demnă, independentă de porţia umilitoare a regimului rău productiv, sperând, probabil, să capete suplimente drăceşti sau dumnezeieşti. Sunt aiurea de tot în opţiuni. Nu şi nu, refuză categoric spunând că asta e invenţia dracului, mai rea decât ispita care te duce la spovedanie sub poala neagră a preotului cam neortodox pentru a şti partidul unic ce păcate are. Cum, adică, se revoltă imensa majoritate a femeilor fertile, să nu mai putem face şi creşte copii normali sau deloc?… Nicidecum, caut eu să le temperez, veţi modela urmaşi din lutul de unde trăiţi, cu aspect potrivit gusturilor şi priceperii voastre, cu viaţă din sufletul adăugat şi minte transplantate prin viu grai în urma sărutului de concepţie cu bărbatul ales. De fapt, această sarcină e la îndemâna oricărui partener din cuplul supus experienţei noastre. Aa, fiindcă pun problema, le dau asigurări că setea va fi satisfăcută prin porii deveniţi vegetativi, că organul urinar şi sexual va fi atrofiat, adio maţe, ficat, rinichi, multe, conform raţiunii de schimbare a mediului pământean… Nici vorbă, Satană, mă reped ameninţătoarele mamifere apărându-şi calea plăcerilor trupeşti pomenită de la Dumnezeul credinţei lor care tot din lut i-ar fi creat. Oare după chipul şi asemănarea sa de constipat sau diareic? – mă întreb; dacă nu e aşa, cei de genul meu sunt, mai degrabă, întruchiparea lui. Lasă-ne în obiceiurile noastre şi pieri acolo de unde ai venit, că nu suntem roboţi! – îi aud respingători.

Această lume, în imensa ei majoritate, gândeşte concret numai cum să vâneze hrana materială pentru a trăi animalic. Votează unanim cu experienţa moştenită. Unii chiar vibrează fericiţi din cornul abundenţei personale, anexat burdufului stomacal. Asta dacă, temporar, şi-au asigurat viaţa şi supranecesităţile acumulate împotriva nesătuilor de aceeaşi natură. Gura cu dublu rol, mai întâi solicită prin limbaj articulat, prioritar, hrană sub orice formă de justificare: politică, ştiinţifică, religioasă, tehnologică, artistică, morală, etc. Apoi, participă la procesul de masticaţie cu transfer alimentar în pântecul care dictează cele mai teribile acţiuni de gândire dacă nu e satisfăcut. Potolit fiind, în procesul alterării comandă plăceri sexuale avansând mesaje pentru acumulări de rezervă şi o permanentă repoziţionare pe scara socială în scopul securităţii materiale a individului stomacal. Dinţii arată trăsături de rumegătoare pe fond carnivor; tinerii îi etalează ca dotă atractivă pentru împreunare.

Dacă tipul umanoid nu are capacitate de răspuns adecvat la foame, devine sclavul inhibiţiei sau riscului şi revoltei specifice mulţimilor pauperizate. Pe acest munte social, gospodarit cu fundul, s-au ridicat capi ticăloşi să îndemne la jaf şi deposedări savante, asigurându-şi consumuri abuzive în cerc restrâns. Din această poziţie monştrii excrementabili se vor idoli de închinat cu forţa. Pentru că gândirea căpeteniilor trece pe ascuns prin stomac şi se opinteşte în organele sexuale puturoase, forţându-te să crezi că este cucernică.

O altă părticică umană ar vrea ieşirea din comun spre ofensa normalităţii majoritare, dar nu doreşte să renunţe sub niciun chip nepământesc la plăcerile înfulecării şi defecaţiei, considerate la fel de pasionale ca şi actul sexual. Sunt şi pudibunzi care fac exces de virgule rostite ori mimate în pronunţarea cacofonică sugerând că acoperă cu instrucţie mirosul urât dintre două cuvinte. Câţiva pudici, alături de puţini esteţi hipersensibili, sunt dispuşi să devină „sfinţi”, preferând numai hrană pentru spirit, gata să experimenteze concentratul nostru vital care le asigură curăţenia interioară şi, deci, îndepărtarea totală a mizerabilei exprimări „cacofonice” pe cale anală cu reflexe neplăcute în vorbire; fiind conştienţi că viaţa umană hiperaglomerată şi surprinsă de un anotimp nefertil se va distruge odată cu planeta.

Goliciunea voluntară a individului pare să comunice lipsă de caracter şi educaţie, iar o ţinută elegantă îi salvează aparenţa. Însă ipocritul care face meserie politică minţind, provocând jafuri şi conflicte să trăiască onorabil, indiferent de haine, pricepere verbală sau distanţă, foarte curând capătă arătarea şi mirosul unui execrabil closet public în mişcare, de suportat la urgenţă sau de ocolit în fuga mare.

Observaţia urcă ameninţătoare din lagărul comunist, înjositor. De unde muncitorii cu gura politică scot mare producţie de idei căcăcioase,marxist-leniniste, prin organele animalice, inferioare, ale corpului social, însemnând burta şi aparatul genitalo-anal, în particular. Cine îndrăzneşte să apeleze la raţiune prin creier independent sau prin Dumnezeul credinţei oprite, va fi supus la tratamente draconice.

Pare că cei din zona experienţelor forţate de convieţuire primitivă sunt mai puţin expuşi pericolului de distrugere a stratosferei protectoare din zona lor, având consumul raţionat la minim. Extrapământeanul constată că, înafara câinilor hrăniţi cu dejecţii politice şi dresaţi pentru paza colectivităţii primitiviste, regimul a creat o mulţime de scatofagi care fac salubritate în urma conducătorilor cu scaune fiziologice la cap, fapt ce califică sistemul ca superior societăţii de consum iraţional. Portretul fizionomiei homo-animalului pseudopolitic din aria respectivă începe cu o grimasă încruntată sugerând forţă şi superioritate, urmează un rânjet şmecherit din coada ochiului, semn de favoare să-i asculţi minciunile ordinare şi stupidităţile combinate cu râgâieli, scrâşnete de final, răgete şi bătăi sălbatice cu pumnul în masă ca indiciu că nesupusul e pierdut dacă îndrăzneşte, cumva, o abatere de la mersul obligatoriu în turmă. Individul face o treabă urâtă pentru care mănâncă bine. Mănăncă să facă treabă murdară de două ori, profesional şi fiziologic. Un ciclu foarte dăunător calităţii umane.

Cu analizorul orbital, ozenistul se transpune în lumea de jos ca orice muritor, participă chiar la o serbare de Ziua Căcăciosului în Spania dictaturii franchiste şi a Passionariei marxiste, amintind morfolirea nevinovată în propria murdărie atât a copilului după naştere cât şi a bătrânului copil dinaintea renaşterii în altă viaţă. Află că în oraşul italian Siena cetăţenii sărbătoresc o dată pe an bătălia în fecale iar campionul este onorat cu premiul „Excrementul de aur”! Ca într-un spectacol vede maturi având sfinctere controlate în comuniune cu organele reproducerii şi pârţofoane discrete care, în emisiuni captivante, ar putea distruge o sală de concerte prin ardere. Cercetătorul umanizat nu înţelege deocamdată cum politica estică e de rahat... dulce, când pute insuportabil de la mare distanţă!? Fapt pentru care caută explicaţii în „Vocabularul osândiţilor la foame”. [...]

Cumpără acum, şi descoperă faţete neaşteptate ale fiinţei umane în faţa presiunilor sociale:

Legionarul comunist

Roman. O carte electronică (eCarte) de George Colpit

Editura ePublishers. ISBN 978-606-92728-6-2

Număr pagini: 322.

Acum, numai până la 30 septembrie 2011, oferim eCartea la preţul promoţional de 5 lei sau 1,67 dolari USA.

După această dată, preţul normal al lucrării este de 18 de lei sau 5.99 dolari USA.

Dacă vrei să plăteşti cu PayPal, şi nu ai cont PayPal, click aici pentru a ţi-l crea.